AGRICULTURA ORGANICA
Continut:
1. Introducere
2. Definirea agriculturii organice
3. Oportunitatile si constringerile
5. Activitatile premergatoare ale FAO
6. Functiile viitoare ale FAO in agricultura organica
7. Concluzie
1. Introducere
In pofida faptului ca agricultura organica este inca o industrie penurie, importanta ei in sectorul agricol creste intr-un numar insemnat de tari cu un nivel de dezvoltare diferit. In unele tari dezvoltate, de exemplu, agricultura organica reprezinta un segment important al sistemului agro-alimentar (10% în Austria, 7.8% in Elvetia), iar in multe alte tari agricultura organica inregistreaza o crestere de peste 20% anual (de exemplu in SUA, Franta, Japonia, Singapore). Unele din tarile in curs de dezvoltare incadreaza piete mici, locale de produse ecologic pure (Egiptul), iar altele au inceput sa exploreze oportunitatile de export ce le ofera agricultura organica (exporturile de cafea mexicana, bumbac din Uganda).
In ciuda faptului ca se asteapta ca numai un procent mic al fermierilor vor deveni producatori de produse ecologic pure, cererea crescinda de consum pentru produsele alimentare si fibrele ecologic pure creaza noi oportunitati de desfacere pentru fermieri si businessmani in toata lumea. Totodata ea prezinta incercari noi pentru FAO. Cu un mare succes de-a lungul anilor, sectorul privat si-a dezvoltat independent conceptele si pietele pentru produsele ecologic pure. Interesarea tot mai mare a consumatorilor a creat interese noi din partea sectorului privat, simtindu-se necesitatea tarilor in curs de dezvoltare in informatie deplina. Tarile membre cer asistenta FAO pentru aprecierea potentialului acestor piete in regiuni specifice. Guvernele manifesta dorinta de a aprecia potentialul agriculturii organice, in scopul contributiei la dezvoltarea durabila a tarii. De asemenea multe tari cauta ajutorul FAO in descifrarea multitudinii de reguli ce sînt necesare pentru indeplinirea acestora de catre producatorii locali. Cresterea schimbului international cu produse ecologic pure a plasat FAO in fruntea eforturilor indreptate spre atingerea armoniei in standardele organice.
Planul de Actiuni a Summitului Alimentar Mondial a apreciat importanta "investitiilor in tehnologie, in tehnici fermiere si alte metode durabile asa ca agricultura organica, asistenta in cresterea profitabilitatii activitatilor organice, avind ca tel reducerea degradarii mediului inconjurator." In aceasta lucrare sint discutate oportunitatile si constringerile agriculturii organice si a politicelor publice ce influenteaza adoptarea practicelor agriculturii organice. Documentul reprezinta o programa coerenta si intersectoriala prezentata de FAO pentru dezvoltarea agriculturii organice, avind patru functii distincte indreptate spre efectuarea unei alegeri informate de catre tarile membre cu privire la managementul organic aplicat. COAG este rugat sa confirme intentia FAO de a initia acest program coerent.
2. Definirea agriculturii organice
Semnul organic indica consumatorului faptul ca produsul dat a fost fabricat folosind niste metode de producere anumite. Cu alte cuvinte, organic este mai mult un indice de proces decit de produs. Astfel, un mar ce a fost crescut folosind metodele acceptate de producerea organica, poate fi asemanator cu un mar ce a fost crescut utilizind metoda clasica de crestere.
Un numar de tari si o multitudine de organizatii private de certificare au dat definitie agriculturii organice. In trecut diferentele dintre aceste definitii erau foarte mari, dar cerintele de consistenta a vinzatorilor internationali au dus la o uniformitate vadita. Federatia Internationala de Promovare a Agriculturii Organice (IFOAM), o organizatie non-guvernamentala de promovare a agriculturii organice, a alcatuit un numar mare de îndrumare, care sînt folosite pe larg in producerea si procesarea organica.
Recent, Comitetul de Inregistrare a Marcilor Alimentare a discutat "Proiectul Indrumarului pentru Producerea, Procesarea, Etichetarea si Marketingul Produselor Ecologic Pure." Adoptarea definitiei unice pentru agricultura organica de catre Codexul Comisiei Alimentare se asteapta sa fie efectuata la intrunirea urmatoare in Iunie, 1999. Conform definitiei propuse de Codex, “agricultura organica este un sistem de management de producere care promoveaza si amelioreaza sanatatea agro-ecosistemului, biodiversitatea, ciclurile biologice si activitatea biologica a solurilor. Ea accentueaza utilizarea mai aprofundata a practicilor de management fata de investitiile extra-fermiere, luind în consideratie ca conditiile regionale necesita sisteme adoptate local. Pentru indeplinirea oricarei functii specifice ale sistemului se folosesc, unde este posibil, metode agronomice, biologice si mecanice, fara utilizarea materialelor sintetice.”
Agricultura organica este una din metodele de abordare a problemei agriculturii durabile si multe din tehnicile utilizate in cadrul ei (stringerea interna a recoltei, rotatia culturilor, dubla sapare, integrarea culturilor cerealiere cu cele animaliere) sint practicate in diferite sisteme de agricultura. Specificul ce face ca agricultura organica sa fie unica consta in: (1) aproape toate investitiile sintetice sunt interzise, (2) rotatia culturilor ce “imbogateste solul” este mandatata.
Regula de baza a producerii organice este ca investitiile naturale sunt acceptate, iar cele sintetice sunt interzise. Dar sunt exceptii in ambele cazuri. Un sir de investitii naturale, stabilite de diferite programe de certificare ca fiind daunatoare pentru sanatatea oamenilor sau mediul înconjurator sunt interzise (de ex. arsenic), cit si un set de investitii sintetice, care au fost stabilite ca fiind esentiale si consistente cu filozofia fermieritului organic, sunt permise (de ex. feromonele insectice). Toate programele de certificare stabilesc o lista de investitii sintetice permise si naturale interzise, aceasta lista fiind negociata permanent cu Codex-ul. Multe programe de certificare cer masuri adaugatoare de protectie a mediului inconjurator. În pofida faptului ca multi fermieri din tarile in curs de dezvoltare nu folosesc investitii sintetice, ei nu sunt clasificati ca producatori organici.
3. Oportunitatile si constringerile
Cererea pentru produsele ecologic pure a creat noi oportunitati de export pentru lumea in curs de dezvoltare. In timp ce unii consumatori exprima preferinta pentru produsele ecologic pure locale, cererea pentru o gama larga de produse in timpul intregului an face imposibil pentru orice tara de a aproviziona populatia numai cu produse ecologic pure crescute in interiorul ei. Ca rezultat, un numar mare de tari in curs de dezvoltare au inceput sa exporte cu succes produse ecologic pure (de ex. fructe tropicale in Europa, plante medicinale din Zimbabwe in Africa de Sud, sase natiuni africane exporta lina in Comunitatea Europeana). De obicei, exportul produselor ecologic pure este realizat cu niste marje impunatoare, la un pret cu 20% mai inalt decît existent pe piata la produse similare neorganice. Profitabilitatea finala a producerii organice variaza, dar studiile efectuate in acest domeniu indica un potential inalt de lunga durata a acestei metode de producere. Veniturile din agricultura organica pot contribui potential la ridicarea securitatii alimentare locale, ridicind veniturile familiare.
Totusi, penetrarea pe o piata lucrativa nu este atit de usoara. Fermierilor li este interzisa penetrarea pe pietele produselor ecologic pure din tarile dezvoltate pe o perioada de doi - trei ani de la introducerea si utilizarea managementului organic, acest timp fiind necesar pentru filtrarea reziduurilor chimice. Conform Proiectului îndrumarului prezentat de Codex, produsele fabricate pe teritoriul unde managementul organic este implementat pe o perioada de peste un an, dar mai putin de 2-3 ani pot fi vindute ca “organice in tranzitie”, insa pentru astfel de produse exista inca putine piete.
In majoritatea cazurilor fermierii si vinzatorii, care doresc sa-si realizeze produsele in tarile dezvoltate, trebuie sa angajeze o organizatie de certificare organica, care anual va inspecta si va confirma ca aceste unitati adera la standardele organice stabilite de parteneri. Pretul pentru aceste servicii poate fi ridicat, variind in dependenta de marimea fermei, volumul de producere si eficienta organizatiei de certificare (de ex. certificarea IFOAM costa de la 2 pâna la 5% din volumului vânzarilor). Putine tari in curs de dezvoltare au organizatii de certificare domestice, si chiar cind exista suficiente resurse pentru a plati certificarea fermierii nu au destula informatie pentru a gasi inspectori acreditati.
In timp ce majoritatea comerciantilor din tarile in curs de dezvoltare se concentreaza pe pietele de export din tarile dezvoltate, oportunitatile pietelor locale pentru produsele ecologic pure si eco-produse pot fi explorate. De exemplu in China, se înregistreaza o crestere a cererii pentru “produse alimentare verzi” care, conform standardelor locale, sunt produse fara utilizarea pesticidelor si îngrasamintelor, cu aplicarea metodelor biologice. Fermierii chinezi produc produse ecologic pure si pentru export (de ex: ceai in Olanda, soia in Japonia).
Din cauza dificultatii de obtinere a informatiei adecvate, fermierii nu stiu unde sa-si concentreze atentia: spre piata locala sau cea de export. Nu exista o cercetare sistematica a pietelor produselor ecologic pure. In particular, n-au fost efectuate proiecte de piata in tarile in curs de dezvoltare, nici aprecieri sistematice ale pietelor de export. In acelasi timp nu a fost luata in consideratie dorinta oamenilor de a plati marje adaugatoare, impactul atitudinilor si gusturilor regionale si incidenta fraudei pe piata.
b. Productivitatea fermei
Fermierii probabil vor percepe pierderi in recolta in trecerea la producerea organica. Exista o perioada intre eliminarea investitiilor sintetice si normalizarea suficienta a activitatii biologice (de ex: cresterea numarului insectelor folositoare, fixarea azotului atmosferic de catre legume) in care problema fertilitatii este tipica. Gradul de pierderi a recoltei variaza si depinde de asa factori ca: atributele biologice ale fermei, experienta fermierilor, si gradul de utilizare a investitiilor sintetice pina la trecerea la producerea organica. In regiunile unde fertilitatea solurilor este scazuta si procesele biologice au fost serios deteriorate, pot trece ani pina la readucerea ecosistemului la nivelul când producerea organica este posibila. In aceste cazuri pot fi implementate alte metode de utilizare judicioasa a investitiilor sintetice. O alta strategie de trecere a perioadei de tranzitie este cea de transformare partiala a fermei la producerea organica, astfel intreaga operatiune fara sa prezinte risc.
Majoritatea studiilor in domeniu subliniaza faptul ca agricultura organica necesita mai multe investitii de munca decit fermele conventionale. Aceasta prezinta un adevar in special in regiunile cu un potential ecologic scazut. Astfel, cind manopera nu este o constringere, agricultura organica poate beneficia somerii in comunitatile rurale. Mai mult ca atit, diversificarea culturilor utilizata la fermele organice, poate distribui cererea de manopera mai uniform si ca rezultat stabiliza ocuparea in munca a oamenilor. Arenda pamintului de asemenea prezinta un punct critic in adoptarea agriculturii organice. Este putin probabil ca fermierii arendatori sa investeasca manopera necesara si sa sufere perioada dificila de tranzitie fara sa aiba garantii ferme la accesul pamintului in anii urmatori, cind rezultatele agriculturii organice vor fi in maxima sa.
Rotatiile culturilor trebuie sa fie planificate din punct de vedere atit economic, cit si tehnic – utilizarea lor trebuie sa fie determinata pentru toate tipurile de culturi si animale. Ca in oricare sistema de fermiere, diversificarea productiei genereaza cresterea oportunitatilor de venit si poate, ca in cazul fructelor, oferi un volum substantial de minerale si vitamine la dieta familiara. Totodata ea micsoreaza riscul esecului la gama larga de culturi. Este posibil ca la fermele organice, unde volumul recoltei este mai mic decit la fermele cu un grad inalt de investitii sintetice, veniturile economice finale sa fie de un grad superior din cauza marjelor de piata inalte si costurilor scazute de producere.
Metodele generate de fermierii organici in urma cercetarilor lor a strategiilor de producere specifica pot fi de un mare folos pentru fermierii neorganici, cointeresati in diversificarea optiunilor sale de management. Totusi, producatorii organici se confrunta cu un numar mare de incertitudini. Penuritatea informatiei este un obstacol pentru conversia organica (de ex. cercetarile in domeniu arata ca 63% de fermieri din Sahara si 73% din fermierii organici a Americii de Nord, considera informatia penurie ca cea mai mare bariera in adoptarea managementului organic). Numarul crescator de personal, rareori primeste o antrenare adecvata in domeniul metodelor organice, iar aceasta deseori descurajeaza fermierii de la implementarea managementului organic. Cu atit mai mult, suportul institutional in tarile in curs de dezvoltare este rar. In majoritatea tarilor in curs de dezvoltare nu exista institutii profesionale care ar asista fermierii in timpul proceselor de producere, post-producere si marketing. In timp ce exista multe cercetari rezultative in domeniu, care pot fi imediat aplicate de catre fermieri, multe alte lucruri sunt necesare. In 1990, FAO a sponsorizat o conferinta in care necesitatile cercetarilor in domeniul agriculturii organice au fost identificate (de ex. economia fermelor, ciclurile azotului etc.); cu parere de rau multe dintre ele nu au fost discutate.
c. Impactul asupra mediului inconjurator si durabilitatea
Telul explicit al agriculturii organice este de adincire a durabilitatii. Si totusi pot avea loc influente negative, agricultura organica nefiind o metoda exclusiva pentru o agricultura durabila. Metodele de protectie si conservare a solului si apei utilizate in agricultura durabila, ce combat eroziunea, salinizarea si alte forme de degradare sunt evident existente in agricultura organica. Utilizarea rotatiei culturilor, mulcitarii si altor metode amelioreaza microstructura solurilor si incurajeaza dezvoltarea microorganismelor. Semanarea mixta asigura o acoperire continua a solului, astfel pamintul fiind protejat de la influenta eroziva a ploii, vintului si soarelui. Terasarea pentru conservarea umezelii si a solurilor este folosita in conditii potrivite, atentia particulara fiind atrasa la regiunile irigate si mai concret la managementul acvatic utilizat la fermele specificate. Corect organizat fermieritul organic reduce sau chiar elimina poluarea apei si contribuie la conservarea apei si a solurilor pe teritoriul fermei (uneori insa utilizarea incorecta a baligarului poate polua serios apa). Un numar mic de tari obliga si ajuta fermierii sa foloseasca tehnicile organice ca solutie contra poluarii apelor (de ex: Germania, Franta).
Fermierii se bazeaza pe controlul natural al culturilor (de ex: controlul biologic, plante cu caracter de control al culturilor) decit pe pesticide sintetice, care fiind prost utilizate, omoara organismele folositoare (asa ca: parazitii naturali, albinele, rimele), polueaza apa si solurile. Reducerea utilizarii pesticidelor sintetice toxice care, dupa cercetarile Organizatiei Mondiale a Sanatatii (WHO) intoxica 3 mln. de oameni anual, va contribui la imbunatatirea sanatatii in comunitatile fermiere.
Fermierii produselor ecologic pure tind de a utiliza la nivel maxim reziduurile cerealiere (paie, pastai si alte parti necomestibile) sau direct ca compost sau indirect ca baligar animal. Eliminarea utilizarii ingrasamintelor azotate sintetice, micsoreaza enorm riscul contaminarii nitrogene a apei. Rotatia culturilor este o metoda larg utilizata de mentinere a fertilitatii si control al parazitilor si bolilor, care este folosita la fermele de toate marimile, atit in tarile dezvoltate, cit si in cele in curs de dezvoltare. Legumele furajere sunt bine cunoscute ca culturi ce ridica fertilitatea solurilor si sunt crescute pe teritorii vaste in Asia sub-tropicala si regiunile demi-aride cu un scop dublu de hranire a animalelor si imbogatire cu azot a solurilor. Cerealele de asemenea pot oferi o roada rezonabila fara a utiliza îngrasaminte nitrogene. Culturile leguminoase contribuie la ciclul de rotatie prin fixarea biologica a azotului atmosferic; pot fi folosite si alte plante fixatoare de azot ca Azolla.
Fixarea biologica a azotului este o metoda puternica, dar ea necesita utilizarea adaugatoare a ingrasamintelor minerale si in special al fosfatelor. Majoritatea programelor de certificare interzic utilizarea ingrasamintelor minerale ca supliment necesar baligarului natural produs la ferma. Pot fi folosite ingrasamintele naturale si organice din afara fermei asa ca: fosfatele calcaroase, bioxidul de calciu, excrementele naturale, var nestins etc. In timp ce majoritatea programelor de certificare interzic utilizarea apelor reziduale, reziduurilor si a namolului, ele sunt inca folosite in unele localitati. S-a constatat ca, namolul poate contine multe elemente contaminase printre care si metale grele care au un efect cumulativ si de deteriorare a solului, in timp ce reziduurile contin patogeni umani si trebuie atent compostate inaintea utilizarii.
Rotatia culturilor contribuie la diversificarea culturilor utilizate, cresterea productivitatii lor si conservarea resurselor genetice ale plantelor. Integrarea zootehniei aduce venit adaugator prin realizarea de carne organica, oua si produse lactate, cit si prin utilizarea fortei de tractiune animale. Pomicultura integrata in aceasta sistema asigura hrana, venit, combustibil si lemn. In diverse sisteme de agricultura organica pot fi întilnite structuri integrate agro-acvatice. Obiectivele economice nu sunt unicele elemente motivationale ale fermierilor organici; deseori intentia lor este de a optimiza pamintul, animalele, interactiunea plantelor, mentinerea circuitului de ingrasaminte naturale si energie, imbogatirea biodiversitatii, toate acestea contribuind la obiectivul final al agriculturii durabile de pastrare a resurselor naturale si a ecosistemelor pentru generatiile viitoare.
a. Parteneriatul public si privat
Beneficiile economice si ale mediului inconjurator care le ofera agricultura organica a atras atentia a unui numar mare de tari; si totusi foarte putine din ele au aplicat politici legislative pentru a asista sectorul organic. Majoritatea asistentei a fost aplicata in sectorul privat, in special de NGO. Aceasta infrastructura a sectorului privat nu numai ca a fost recunoscuta de tari, ci si încurajata.
Fermierii si consumatorii aproape din toate tarile se bazeaza pe sistema de auto-organizare a unitatilor de producere si certificatorilor independenti, care in decurs de multi ani au asigurat un mecanism economic eficient de certificare. Importanta certificatorilor independenti poate fi relevata prin faptul ca IFOAM coordoneaza 650 de membri individuali si institutionali in peste 100 de tari, 75% din care tarile in curs de dezvoltare. Si totusi, reteaua de certificatori privati necesita o extindere; cum deja a fost mentionat, multe tari in curs de dezvoltare sufera din cauza lipsei organizatiilor de certificare.
Programele organice, precum si Proiectul indrumarului Codex, specifica “lista investitiilor permise” pentru producerea organica si a ingredientelor acceptate. Tarile, in urma consultatiei cu organizatiile sociale civile, pot propune liste individuale Codex-ului, care in urma negocierilor va stabili lista finala de acceptabilitate internationala.
Incadrarea in comertul international necesita volum de productie mult superior celui a unei ferme organice particulare. NGO asista fermierii in stabilirea unor organizatii de colectare, procesare si realizare a produselor organice. Guvernele pot facilita NGO in formarea organizatiilor care coordoneaza si controleaza corespunderea tehnicilor de producere si post-producere utilizate.
b. Ajutorul tehnic
Tarile dezvoltate de nord investesc sume enorme in cercetarile agriculturii organice, insa contributia in acest domeniu este minimala, comparata cu totalul cercetarilor in agricultura (mai putin de 0.01% in SUA). Practicile initiate de FAO, IPM si Scolile Fermierilor au aratat ca fermierii, posesori sau arendasi, de talie mica sau mare, pot îndeplini cercetari stiintifice, daca li se acorda asistenta tehnica si li se ofera orientarea corecta. Tarile de asemenea, pot initia cercetari de marketing. De exemplu SUA, analizeaza piata produselor ecologic pure in peste 20 de tari, cu specificarea oportunitatilor de export.
Proiectul indrumarului Codex si majoritatea standardelor organice nationale si private interzic utilizarea in producerea organica a organismelor construite cu ajutorul ingineriei genetice (GEO) si in special a culturilor transgenice. In timp ce aplicatiile biotehnologiei sunt interzise in producerea organica, este posibil ca cercetarile stiintifice si negocierile viitoare pot rezulta in tehnologii acceptate de catre consumatori.
c. Asistenta directa
Interesul in protectia mediului inconjurator si pastrarea fermelor familiare de talie mica a condus la subsidii enorme din partea tarilor dezvoltate europene. Subsidiile servesc ca o încurajare (de ex: în Marea Britanie, in timpul perioadei de conversie, subsidiile constituie 450 de lire sterline pentru hectar; in Comunitatea Europeana subsidiile au ajutat 15% de fermieri cu produse ecologic pure irlandezi sa exercite operatiuni de crestere a vacilor). Comunitatile interesate trebuie sa fie informate despre caracteristicile organizationale, aspectele de procurare si comercializare a produselor finite.
Increderea consumatorilor este esentiala, daca produsele sunt realizate cu perceperea unor marje ridicate. Deoarece produsele ecologic pure nu pot fi diferentiate de produsele conventionale, consumatorii depind totalmente de sinceritatea certificatorilor. Pentru mentinerea standardelor organice este necesara piedepsirea aspra a tuturor activitatilor fraudulente, cit si masurarea impactului fraudei asupra pietei de produse organice.
5. Activitatile premergatoare ale FAO
FAO a intreprins un set de activitati specifice agriculturii organice, majoritatea lor fiind in etapa de dezvoltare. In bibliografia bibliotecii FAO sunt inregistrate 49 rapoarte FAO despre agricultura organica. Oficiul Regional FAO in Europa asista adunarile cercetatorilor in domeniul agriculturii organice, a sponsorizat conferinta Fermieritului Biologic din 1990 si recent Masa Rotunda a expertilor din domeniul Metodologiilor de Cercetare în Agricultura Organica sub coordonarea Sistemului de Retele a Cercetarilor Cooperative Europene in Agricultura (ESCORNA) in 1997. Oficiul Regional din Asia si Pacific a coordonat Reteaua Asiatica a Bio-ingrasamintelor si Îngrasamintelor Organice, care de peste 10 ani editeaza buletinele anuale in domeniul reciclarii organice in regiune. Diviziunea de Dezvoltare a Pamintului si Apei a elaborat software care faciliteaza colectarea informatiei despre utilizarea ingrasamintelor organice. Comitetul Codex cu privire la Etichetarea Alimentelor acum elaboreaza Proiectul Îndrumarului pentru Producerea, Prelucrarea, Marketingul si Etichetarea Produselor Ecologic Pure. Perspectivele si indrumarile pentru tratarea fructelor, legumelor, speciilor organice din tarile in curs de dezvoltare sunt elaborate de Agroindustrii si Serviciile de Management de Post Producere.
In 1997 a fost stabilita o retea interna de E-mail pentru facilitarea schimbului si evaluarii informatiei in domeniul agriculturii organice, cit si dezvoltarii intelegerii intre personalul FAO. Agricultura organica a fost plasata ca unul dintre punctele focale ale Serviciului de Resurse Naturale si ale Mediului Înconjurator. Dupa obtinerea statutului formal ca componenta a FAO in 1997, s-a efectuat intilnirea expertilor FAO si IFOAM din toate departamentele tehnice in Martie 1998.
6. Functiile viitoare ale FAO in agricultura organica
Vor fi necesare eforturi adaugatoare pentru asigurarea cerintelor de informatie in domeniul agriculturii organice si asistentei tehnologico-finaciare. FAO poate efectiv colabora si construi relatii de parteneriat cu institutiile existente (asociatiile / programele nationale, IFOAM si alte NGO, centre nationale si internationale de cercetari in agricultura) in anumite regiuni, presupunând existenta resurselor adecvate. Functiile principale propuse sunt:
a. Asigurarea forumului
Ca parte a Programului Regular FAO ar putea asigura un forum pentru tarile membre in scopul stabilirii standardelor de producere organica, etichetare si alte probleme de piata. Unele din acestea ar continua sa se petreaca in Comitetul Codex de Etichetare a Produselor Alimentare, dar FAO ar putea sa adune grupe de experti pentru cercetarea problemelor in domeniul rotatiei culturilor, problemelor patogene etc. Recomandatiile acestor grupuri pot ajuta Comitetul Codex in elaborarea mecanismelor internationale de derulare a activitatilor agriculturii organice. Comitetele Regionale Codex FAO pot in urmare aprecia local standardele organice de baza si lista investitiilor, care ar lua in consideratie necesitatile domestice de producere, cit si cererea pe piata internationala.
b. Analiza politicii si Ajutorul informational
Sunt necesare cunostinte de baza pentru intelegerea deplina a magnitudinii si potentialului sectorului organic. FAO ar putea obtine informatia despre producerea si realizarea produselor ecologic pure din diferite tari utilizind chestionare anuale. De asemenea FAO ar putea dezvolta standarde apropriate si clasificari ai informatiei colectate. FAO ar putea sa serveasca ca oficiu de clearing a cercetarilor de piata prin adunarea informatiei si emiterea rapoartelor despre cercetarile in domeniu. Ar putea fi mentinuta o lista de centre si experti încadrati in certarile de marketing, ar putea fi promovata o retea informationala in tarile in curs de dezvoltare. Colectarea informatiei ar necesita finantare specializata. Pentru buna-functionare a retelei informationale este necesara elaborarea finantarii regulare impreuna cu cea extrabugetara. De exemplu, pot fi folosite resursele Programei de Cooperare Tehnica. Odata ce informatia este colectata si analizata, FAO ar putea oferi indrumari cu privire la dezvoltarea prioritatilor locale de producere in concordanta cu cererile pietei organice.
c. Facilitarea cercetarilor si extinderea schimbului informational
Agricultura organica cuprinde niste intrebari interesante de cercetare in domeniul imbunatatirii sistemelor de management si producerii durabile. FAO ar putea facilita comunicarea acestor intrebari centrelor internationale de cercetare, asa ca Grupul Consultativ International de Cercetari in Agricultura (CGIAR) si Sistemul National de Cercetari în Agricultura (NARS). Nivelul colaborarii in domeniul cercetarilor ar putea fi ridicat prin stabilirea retelelor de schimb informational. FAO ar putea elabora chestionare relevante in componenta programelor de extindere si comunicare. In timp ce unele din aceste programe se incadreaza in functiile Secretariatului CGIAR TAC si NARS, altele vor necesita resurse extrabugetare.
d. Asistenta tehnica
Colaborind in activitati-pilot cu programele nationale, FAO ar putea asista integrarea organica, IPNS, si IPM cu informatiile necesare. Printre cele mai efective metode de asistenta o putem numi “Scoala de Teren a Fermierului”, metoda folosita in localitatile, in care activitatea de productie organica ar putea fi profitabila. FAO ar putea promova dezvoltarea organizatiilor de certificare locala in tarile in curs de dezvoltare, care ar elimina practica costisitoare de angajare a expertilor straini pentru certificarea operatiunilor organice. Toate aceste activitati pilot vor necesita identificarea si mobilizarea resurselor extrabugetare.
FAO poarta responsabilitatea de oferire agriculturii organice a unui loc legitim in componenta programelor pentru o agricultura durabila si de asistenta tarilor membre in eforturile lor de a raspunde cerintelor consumatorilor. Agricultura organica poate contribui la scopul final al durabilitatii. In primul rind, fermierii produselor ecologic pure, pot descoperi si implementa noi tehnologii de producere, care pot fi utilizate si in alte sisteme de agricultura. In al doilea rind, agricultura organica poate asigura noi oportunitati de desfacere pentru producatorii care doresc sa-si modifice practicile sale pentru satisfacerea anumitor cerinte ale consumatorilor. In sfirsit, agricultura organica evidentiaza pe plan international problemele pastrarii mediului inconjurator.
Astfel apare necesitatea a unui program international, multisectorial si intraorganizational in domeniul agriculturii organice. Acest program si-ar concentra atentia asupra asigurarii informationale, ajutorului institutional si politic, facilitarea cercetarilor, ajutorului tehnic in tarile in curs de dezvoltare, asigurarea standardelor si organizatiilor de certificare etc.
Programul ar avea o baza institutionala, unde un set de intrebari vor fi coordonate de Programul Regular, iar altele finantate, unde este posibil, din resurse extrabugetare. In concordanta cu institutiile private si publice, FAO ar coordona si alte activitati tangente. Departamentul Dezvoltarii Durabile prin intermediul Serviciului Cercetarilor Resurselor Naturale si a Mediului Inconjurator ar continua asigurarea coordonarii diviziunilor agriculturii organice.
5. Natural este inteles totul ce nu este sintetic.